În timpul domniei sale de 70 de ani, Regatul Unit s-a schimbat. Deși cu un Commonwealth uriaș, dintr-o superputere colonială, a devenit o țară obișnuită, dar o mare monarhie care astăzi contează. Această institutie, slefuită cu trecerea deceniilor de Regina Elizabeth, are legatură in primul rând cu principiile monarhice. Când faptele nu se potrivesc cu acestea, adevăratii monarhi sunt dispusi să abdice, decât să fie parte la incălcarea principiilor. Ca exemplu, asa a procedat Regele Baudouin, in anul 1990, când a refuzat, conform conștiinței sale, să sanctioneze o lege care propunea dezincriminarea condiționată a avortului.
Astfel, la 30 martie, Baudouin i-a scris prim-ministrului Wilfried Martens : „În ultimele luni, am putut spune multor lideri politici despre marea mea îngrijorare cu privire la proiectul de lege referitor la întreruperea sarcinii. (…) Acest proiect de lege ridică o problemă serioasă de conștiință în mine. (…) Prin urmare, veți înțelege de ce nu vreau să fiu asociat cu această lege. Prin semnarea acestui proiect de lege și în calitatea mea de a treia ramură a legislativului, prin acordul meu cu acest proiect de lege, cred că mi-aș asuma în mod inevitabil o anumită coresponsabilitate. Nu pot face acest lucru din motivele exprimate mai sus. (…) ”.
Prin urmare, suveranul invită „guvernul și Parlamentul să găsească o soluție legală care să reconcilieze dreptul regelui de a nu fi obligat să acționeze împotriva conștiinței sale și a necesității unei bune funcționări a democrației parlamentare”. Pe baza Constitutiei Belgiei, se găsește o cale de atac legală: Consiliul de Miniștri constată că regele a abdicat si este „în imposibilitatea de a domni” ceea ce permite miniștrilor întruniți în consiliu, să sancționeze legea în ziua respectivă, 3 aprilie 1990. La 5 aprilie, regele este readus la funcțiile sale după un vot al camerelor adunate, menționând că imposibilitatea de a domni s-a încheiat.
Cat o priveste, Regina Elizabeth a trecut prin multe crize britanice, dar la fel de multe perioade infloritoare. Lumea lua în mod constant noi forme, Regina rămânând totusi ea însăși, „O forță constantă, stabilizatoare”, cum a descris-o istoricul Faissal Hameed pe website-ul Universității Northeastern din Londra, anul acesta în iunie.
În cele din urmă, aceasta a fost probabil puterea ei supremă: că Elisabeta a II-a era deasupra tuturor partidelor, că era o icoană mai presus de orice, personificarea Marii Britanii și, odată cu ea, a tuturor britanicilor. Nu a dat niciodată interviuri, rar și-a arătat emoțiile și nu și-a exprimat niciodată opinia în public.
Când lui Annie Leibovitz, o cunoscuta fotgrafa americana i s-a permis să facă un portret oficial al Reginei Elisabeta în 2007, ea a preferat să o fotografieze stând pe un cal. Acela era palatul regal, chiar daca, puțin prea liber. S-a decis ca celebrei fotografe americane, sa ii acorde treizeci de minute, pentru a surprinde monarhul britanic în veste, în unele dintre sălile ei de recepție. A trebuit insa să accepte si faptul că Elizabeth a apărut cu cincisprezece minute întârziere la ședință, cu umorul obisnuit.
Câteva minute mai târziu părea că nu iesea ceea ce s-ar fi dorit. “Este posibil ca regina să-și dea jos diadema pentru a face imaginea un pic mai puțin șic?, a sugerat Leibovitz. Elizabeth a reacționat ca și cum ar fi fost înjunghiată. „Mai puțin șic?!?” se răsti ea, arătând spre toată catifeaua și mătasea pe care o pregatise. „Dar ce crezi că sunt toate acestea?” În timp ce tensiunea creștea și fotografa se temea că va trebui să-și împacheteze din nou lucrurile, regina a părut brusc să aibă o doză sănătoasă de umor britanic, chicotind si glumind pe propriile ei cuvinte. Ședința foto a fost salvată.
Regina tuturor timpurilor, Elizabeth Alexandra Mary Windsor, pe numele ei, s-a născut pe 21 aprilie 1926, la 2:40 dimineața, in casa bunicului ei matern din Londra. Ea a fost fiica cea mare a Prințului Albert, Duce de York și al doilea fiu al Regelui George al V-lea și al soției acestuia, Lady Elizabeth Bowes-Lyon. Fata a primit porecla „Lilibeth” în cadrul familiei, dar a fost cunoscută oficial drept Alteța Sa Regală Prințesa Elisabeta de York.
Împreună cu sora ei Margaret, cu patru ani mai mică, numărul trei în linia succesiunii britanice, a fost crescuta acasă de mama ei și de o guvernantă. Primii zece ani din viața ei au fost lipsiți de griji. Unchiul ei Edward era moștenitorul preconizat al tronului, care a simțit pe umerii săi greaua povara a monarhiei. Albert și familia lui s-au trezit în umbra acestei sarcini ereditare.
Dar totul s-a schimbat în 1936, când bunicul ei a murit și unchiul ei, regele Edward al VIII-lea, a abdicat brusc după mai puțin de un an, pentru a se căsători cu americanca Wallis Simpson, de două ori divorțata. Tatăl Elizabethei a preluat astfel funcția si titlul de rege, (George al VI-lea), iar ea, fiica, a devenit dintr-o dată prințesă moștenitoare – cu toate obligațiile pe care aceasta le presupune, pe viață.
va urma…..