Generalitati

“Dificultatea” accesării Fondurilor Europene

“Dificultatea” accesării Fondurilor Europene – poveste de adormit copii! Cei care se plâng de “dificultatea” accesării Fondurilor Europene, trădează de fapt dificultatea pe care o întâmpină cu aceste programe de a fura din banii europeni. România este plină de escroci și din păcate, mulți dintre aceștia se regăsesc în posturi cheie în care pot avea acces la fonduri europene. Pot avea, dar nu au! Obligația competenței și mai ales a transparenței, demotiveaza escrocii obișnuiți să fure din banul public, astfel încât să fie suficient pentru fiecare din cei care umeaza să împartă “bucatele”. Iar cei de la Bruxelles au aflat de apucăturile aleșilor și decidenților români și bineînțeles, frânează prin reglementări și obligații accesul la miliardele de euro ce ar putea într-adevăr ajuta la dezvoltarea României în toate privințele.

Europenii impun proiecte corecte și fezabile, calitatea produselor sau serviciilor, respectarea termenelor, prețuri conforme cu piața, licitații reale, asigurarea proiectului, dovadă existenței fondurilor proprii și nu în ultimul rând, obligatoriu competență și transparență . Și toate acestea, prin control și monitorizarea contractelor. Or, toate aceste reguli “birocratice” în ochii escrocilor, pur și simplu demotiveaza. Asta este “dificultatea” accesării Fondurilor Europene în România.

Ne facem și ne prefacem că nu înțelegem, că nu știm, că e greu și foarte dificil. E mult mai ușor să furi din bugetul propriu sau din alocările guvernamentale 10, 20, chiar 30 la sută ca edil, iar că prestator încă 10-20. Poți să semnezi contractul cu amanta, cu cumnatul sau cu finul, în urma unei “licitații” care a avut loc la un chef sau poate chiar într-o vacanță. Există și bănci care trucheza licitațiile și am scris despre acest subiect . Și bineînțeles că asemenea afaceri ajung sau trebuie să ajungă pe masă procurorilor DNA!

La începutul mandatului de Primar al sectorului 1 pe care l-am avut, am găsit un dosar de fonduri nerambursabile BERD, de 3 milioane de dolari pe care fostul primar l-a lăsat nelucrat timp de 3 ani. Banii erau alocați pentru construcția Pieței Matache (total), Pieței Mureș (parțial) și Pieței Obor (parțial). Am dat imediat dispoziție ca în termen de 3 luni să fie proiectele gata de licitație, am cerut Primăriei Capitalei să constituie o comisie de licitație, am făcut licitația și după 9 luni de când fusesem ales primar, Piața Matache a fost contruită. Nu am avut personal niciun câștig, dar în urma mea, a rămas un obiectiv pentru locuitorii sectorului 1, câștigul fiind înzecit pentru toată lumea. A urmat Piața Mureș care parțial a fost construită, finalizarea fiind atribuită edililor aleși după mandatul meu, iar Piața Obor a rămas în competența Primăriei Capitalei.

Chiar nu vreau să mă laud aici cu ceea ce am făcut eu, dar nu are cum să nu mă revolte ca pe oricare dintre români, ceea ce vedem și auzim zilnic privitor la fondurile europene care nu sunt accesate, în timp ce prin tot soiul de metode și decizii apar tot mai multe exemple de devalizare a economiei românești . Ce este deasemeni extrem de revoltător, este că pe lângă cei care invocă “dificultatea” accesării Fondurilor Europene, există și cei responsabili cu aprobarea dosarelor, care nu mișcă un deget, fără recompensa serviciului pe care trebuie să îl facă, serviciu pentru care își primesc salariul. Unde vom ajunge cu toate aceste personaje multe și inconștiente, ar trebui să se gândească fiecare în timpul tuturor campaniilor electorale

Practic, sunt fonduri europene pentru toate nevoile de dezvoltare ale României: infrastructură rutieră și feroviară națională, canalizare, alimentare cu apă, rampe de gunoi, dezvoltarea satelor, școli, spitale, mici afaceri private la sate și orașe și așa mai departe. În afară de plățile directe la hectar din agricultură, care sunt dintr-un fond separat din partea UE, de garantare agricolă. Datele se regăsesc într-un document privind execuția fondurilor europene, transmis de Comisia Europeană la Comisia de Dezvoltare Regională (REGI) a Parlamentului European.

În acest timp, europarlamentarul Corina Crețu se plânge, spunând „ Sunt foarte îngrijorată de slaba absorbție a fondurilor europene, riscăm să pierdem bani foarte mulți, necesari dezvoltării României, este iminentă pierderea unor sume mari” . Mai mult că oricând, România are nevoie de politicieni competenți și de corecția urgentă a legislației acolo unde pe parcursul celor peste 30 de ani, s-a dovedit lipsa pârghiilor și mecanismelor adecvate și favorabile dezvoltării tuturor sectoarelor de activitate, înlesnind prin incompetență și printr-o atitudine pasivă, frauda și devalizarea economiei. Politicienilor români le lipsește competența și transparența politicilor lor și din acest motiv am ajuns astăzi aici. Numai schimbarea acestui mod de lucru, va face ca Romania sa ajunga acolo unde merita.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.