extras preluat din cartea „O viata cat zece”
….și iată, Petra vine cu ultima şi cea mai importantă surpriză din viața mea: înainte de Crăciunul lui 2009, viitorul tătic Pădure va avea doi gemeni. Aşadar, nu era o surpriză, ci două la un loc. Eram în sufrageria casei pe care am construit-o și am locuit de la reîntoarcerea în România, până în toamna lui 2016, locul în care mi-au dat lacrimile la aflarea acestei vești. Ne-am bucurat amândoi, și ne gândeam deja că aveam toate condițiile creșterii acestor doi copii. De unde aveam să știu eu în 2008, peste ce escroci voi da în 2016? Din păcate, înaintea împlinirii vârstei de șapte ani, a trebuit să ne mutăm.
Ajunsese în luna a cincea şi fiecare zi care trecea aducea noi schimbări în viaţa şi în felul ei de a fi. A venit momentul când, după o vizită făcută unui medic specialist, am aflat amândoi că cei doi gemeni care urmau să se nască erau un băiat şi o fetiţă, perfect sănătoşi la acel moment. După ce am parcurs şi a şasea lună de sarcină alături de Petra, am început, atât cât puteam în acel moment, să pregătim venirea pe lume a celor doi copii, care, gemeni fiind, aveau să se nască prin operaţie cezariană, la opt luni. Îmi dădeam seama tot mai mult că, dacă până acum spuneam că nu voi fi nicidecum eu cel care se va ocupa de un eventual viitor copil, acum vederile mele se schimbaseră. Cu toate că aveam posibilitatea să angajăm încă o femeie – pe lângă cea pe care o aveam deja – pentru ajutor, am hotărât să nu mai luăm pe nimeni, urmând să fiu eu cel care o va ajuta pe viitoarea mămică, seara, la băiţa copiilor. Chiar dacă, la vârsta mea, oamenii se gândesc mai mult la modul în care îşi vor petrece a doua jumatate a vietii, eu mă rugam la Dumnezeu să fiu sănătos, astfel încât să-mi pot creşte cel puţin până la douăzeci de ani şi aceşti copii, cărora le-am ales împreună cu Petra şi viitoarele nume de botez. Pe băiat urma să-l cheme George (un alt George al neamului Pădure), iar pe fată Carla.
Momentul naşterii se apropia şi Petrei îi era din ce în ce mai greu. Încercam uneori un sentiment de milă de ea, şi totodată şi un sentiment de respect atât pentru ea, cât şi pentru toate gravidele pe care le ştiam sau le întâlneam. Una dintre ele o aveam chiar în firma mea, ca economistă, sarcina ei fiind de aceeaşi maturitate ca a Petrei. Din proprie iniţiativă i-am cerut ca, începând cu luna a cincea, să lucreze doar cinci ore pe zi (fără reducerea salariului), astfel încât să-i uşurez şi ei eforturile. Mai târziu, cu o altă angajată am procedat la fel.
Cel puţin până în luna a opta, presa nu aflase încă nimic în legătură cu marele eveniment al naşterii celor doi gemeni ai lui Pădure, căci, dacă acest lucru s-ar fi întâmplat, ar fi trebuit să petrec multe ore prin studiourile televiziunilor. Or acest lucru, spre deosebire de mulţi alţii, chiar politicieni, nu mi se părea normal. De ce trebuie să stea toată ţara să ne vadă pe mine şi consoarta mea la televizor, pentru că eu voi avea doi gemeni, cu care lumea nu avea nici în clin, nici în mânecă? Eram eu oare în distribuţia vreunui program de divertisment?
Încercam din ce în ce mai mult să mă mobilizez psihic până la momentul naşterii, spunându-mi în sinea mea că doar primele patru-cinci luni vor fi mai grele pentru noi, urmând treptat ca la primăvară, când şi copiii vor împlini şase luni, implicarea mea să se reducă.
Şi a sosit multaşteptata zi: pe 11 noiembrie 2009, la ora 6 dimineaţa, Petra împreună cu Oana, soţia lui Claudiu, au plecat către spital. Am rămas în lacrimi acasă, fară să mai pot însă adormi. Am stat o oră, după care am plecat şi eu la maternitate, ca să fiu pe aproape. Operaţia cezariană trebuia să înceapă dintr-un moment într-altul. Nu am intrat în clinică, Oana şi fratele Petrei, împreună cu soţia lui, alcătuiau echipa curajoşilor care nu se depărta de blocul operator, în vreme ce eu făceam dese incursiuni de recunoaştere doar până în pragul clădirii.
Pe la ora 8.45 am fost sunat de asistenta doctorului Lemnete, care m-a felicitat pentru cei doi copii abia născuţi, care, ca şi mama lor, se simţeau foarte bine. Carla şi George veniseră pe această lume cu 2,700 kilograme fiecare, spre liniştirea tuturor celor care îi aşteptau. Mulţi se interesau din pură curiozitate cum sunt, urmare a faptului că erau doi gemeni, băieţel şi fetiţă. Nu am vrut să urc ca să-i văd: nu-i puteam întâlni pe cei trei eroi fără să le duc un buchet de flori si un cadou. M-am dus la spital abia spre seară, lăsând-o pe Petra liniştită în cursul zilei, ca să-şi revină din operaţie şi anestezie. Ca să-mi mai treacă timpul, i-am luat pe Claudiu şi pe Cosma, fratele Petrei, la restaurantul Mc.Moni’s pentru a cinsti această zi sfântă. În sfârşit, seara, reuniţi toţi patru, noi, părinţii, şi nou-născuţii, am dat ochii unul cu altul, iar din acel moment am început să mă liniştesc. Peste doar câteva zile i-am scos din spital, iar peste alte câteva, mama Petrei a venit să stea la noi, ca s-o ajute cu bebeluşii.
Fără măcar să-mi dau seama, viaţa mea s-a schimbat profund. Pregăteam sfârşitul de an, sărbătorile de iarnă, fără să mă mai gândesc la vacanţele exotice cu care deja mă obişnuisem. Crăciunul şi Noul An le-am petrecut la ţară, unde am şi avut parte de o zăpadă de jumătate de metru.
Constat pe fiecare zi ce trece că, odată cu apariţia celor doi gemeni, viaţa mea a luat o întorsătură de 180 de grade. Nimic nu mai este cum a fost înainte şi toată libertatea avută nu o mai am. Mă adaptez destul de greu la noua situaţie. Orice îmi programez, trebuie să ţin cont de copii, care s-au instalat într-o casă pe care, până acum, o ocupam doar eu şi fiinţa care îmi era alături. Chiar şi timpul pe care-l petrec la birou l-am redus, pe de o parte din cauza crizei economice, iar pe de alta din dorinţa de a veni mai repede acasă, la Carla şi George, care cresc în fiecare zi şi dau sens fiecărui ceas petrecut lângă ei. Carla seamăna cu mine, dar are o piele un pic mai deschisă la culoare. E grăsuţă şi pufoasă, bună, cuminte şi lipicioasă cum rar îţi este dat să vezi. George era un tip atletic încă de la naştere, semănând întru totul, inclusiv la temperament, cu Petra. Este totodată deosebit de sensibil la tot, la mâncare, la oamenii din jurul lui. El a fost cel cu care am experimentat lupta cu colicii nou-născuţilor. Amândoi sunt foarte frumoşi şi fiecare zi le aduce câte o mică schimbare a trăsăturilor.
Din dorinţa de a fi o adevărată sărbătoare unde să se poată veni cei peste 200 de invitati la costum, fără paltoane şi şube, programasem botezul copiilor destul de târziu, la vârsta de şase luni, pentru data de 8 Mai, perioadă în care, pe lângă faptul că toata vegetatia, merii, cireşii şi prunii erau în floare, era primul weekend după 1 Mai. Imi imaginam mai ales rochiile lungi ale doamnelor, “politiciene” de varf, si toate celelalte, acoperite de paltoane pe timp de iarna, cu gemenii in brate prin zapada. Preotul paroh împreună cu alţi patru preoţi şi un cor impresionant de 30 de persoane, a ţinut o slujbă cum puţine poţi vedea, scăldând apoi cei doi îngeraşi în apa preasfinţită.
Şi a fost cu adevărat o sărbătoare cum, mulţi participanţi au spus că nu au mai văzut, referindu-se, bineînţeles, la organizare şi petrecere. Totul a fost brabduit in visiniu si crem, regretatul Petrica Matu Stoian fiind unul dintre cei cinci cantareti care ne-au tinut pe toti pana dimineata…..