După ce timp de 30 de ani a existat un adevărat “concurs” de distrugere a economiei României, sunt unii care astăzi încearcă să facă bilanțul participanților și vinovaților, politicienii vremurilor fiind clasați pe primul loc. Foarte bine fac! Dar nu întotdeauna politicienii au fost cei care au participat și devalizat această țară, participarea lor fiind mai mult clasificată că solidaritate pasivă, prin faptul că nu au adaptat și corectat legislația la aversiunea escrocilor apăruți peste noapte la pomenile făcute de statul, în sfârșit, declarat după 32 de ani, “stat eșuat”. Nici nu le-a trebuit mult, la tot ce a existat în economia românească! Dacă vrem să fim corecți cu noi înșine, suntem obligați ca în mod obiectiv, să încercăm să facem o analiză a modului în care au fost preluate unul câte unul, activele acestei țări, pe categorii și ramuri de activitate și care au fost adevărații participanți. Fără să ascultăm la vociferări sau chiar criticile acestora.
Mulți dintre ei consideră în prezent că, odată ce au în buzunar un contract, o hotărâre de instanța sau un proces-verbal sau mai mult, deja au valorificat “prada”, pot să doarmă liniștiți, nimeni și nimic nefiind în stare sau în măsură să întoarcă lucrurile. Eu spun însă că, atunci când asazisa “privatizare”, cumpărare, licitație, preluare de active, vânzare s-a făcut în frauda legii, foarte multe din averile statului sau unei societăți pot fi redobandite astfel încât să ajungă înapoi la deținătorul de drept, mai ales când vorbim de fapte penale, prin anularea actelor pentru cauza ilicită. Nulitatea actelor ilicite este imprescriptibila. Nu trebuie decât să vrem.
Analizând proporția raportată la PIB.ul României și modul în care a avut loc privatizarea economie românești, putem spune fără să greșim că, 28% au fost active preluate prin falimente declarate de instanțele românești în justiție , 31% privatizări prin bursă și 35% afaceri guvernamentale pentru predarea resurselor.
JUSTIȚIA – Am mai scris într-ununul din articolele mele despre rolul justiției, al instanțelor de judecată, în special cele de insolvență și prevenire a insolvenței prin care, sute de mii de societăți au fost trimise în faliment, majoritatea pentru a li se lua “legal” activele. Că Legea 85/2014 are adăugată sintagma, “….de prevenire a insolvenței” în titulatura, este mai mult o “fandoseală” în fața Comisiei Europene care cere “prevenție”, adică să fie evitată sălbăticia liberalismului. Și este o realitate, odată ce este clară tendința instanțelor de a trimite societățile pe repede înainte, rând pe rând, în faliment și atât. Realitate ce a dispărut din preocupările instanțelor de judecată, principiile prevăzute de art. 4 din lege fiind în majoritatea cazurilor excluse. Pentru conformitate le voi enumera aici:
Prevederile prezenței legi se bazează pe următoarele principii:
- maximizarea gradului de valorificare a activelor și de recuperare a creanțelor;
- acordarea unei șanse debitorilor de redresare eficientă și efectivă a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolvenței, fie prin procedura de reorganizare judiciară;
- asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare și derulare a procedurii într-un timp util și rezonabil, într-o manieră obiectivă și imparțială, cu un minim de costuri;
- asigurarea unui tratament egal al creditorilor de același rang;
- asigurarea unui grad ridicat de transparență și previzibilitate în procedură;
- recunoașterea drepturilor existente ale creditorilor și respectarea ordinii de prioritate a creanțelor, având la bază un set de reguli clar determinate și uniform aplicabile;
- limitarea riscului de credit și a riscului sistemic asociat tranzacțiilor cu instrumente financiare derivate prin recunoașterea compensării cu exigibilitate imediată în cazul insolvenței sau al unei proceduri de prevenire a insolvenței unui cocontractant, având că efect reducerea riscului de credit la o sumă netă datorată între părți sau chiar la zero atunci când, pentru acoperirea expunerii nete, au fost transferate garanții financiare;
- asigurarea accesului la surse de finanțare în procedurile de prevenire a insolvenței, în perioada de observație și de reorganizare, cu crearea unui regim adecvat pentru protejarea acestor creanțe;
- fundamentarea votului pentru aprobarea planului de reorganizare pe criterii clare, cu asigurarea unui tratament egal între creditorii de același rang, a recunoașterii priorităților comparative și a acceptării unei decizii a majorității, urmând să se ofere celorlalți creditori plăți egale sau mai mari decât ar primi în faliment;
- favorizarea, în procedurile de prevenire a insolvenței, a negocierii/renegocierii amiabile a creanțelor și a încheierii unui concordat preventiv;
- valorificarea în timp util și într-o manieră cât mai eficientă a activelor;
- în cazul grupului de societăți, coordonarea procedurilor de insolvență, în scopul abordării integrate a acestora;
13. administrarea procedurilor de prevenire a insolvenței și de insolvență de către practicieni în insolvență și desfășurarea acestora sub controlul instanței de judecată. Cine le parcurge, va vedea că cel puțin 9 (nouă) dintre principiile enumerate, nu mai au valoare juridică, devenind unul câte unul, un principiu caduc. Curioșii, pot lua Buletinul Procedurilor de Insolvență, să întocmească lista falimentelor, pe care ulterior să o predea procurorilor DNA.
BURSA – Cât privesc privatizările și tranzacțiile efectuate prin Bursa de Valori București și Piața Rasdaq, activitățile sunt mult mai diversificate, cele două instituții fiind considerate un oarecare mediu privat, un pic de “stat în stat”, chiar dacă acesta este cel mai vizat loc de spălarea banilor în România, potrivit însăși conducerii CNVM. “Maestrul de ceremonii” Andrei Siminel îl regăsim și aici, chiar în reglementările acestor instituții, făcute odată mai demult, de el pentru el, în calitate de Președinte Rasdaq, mulți spunând că acționa că o “frână” în bunul mers al bursei. Deh…., doar nu te așteptai să dea “punguța cu doi bani” din mână.
Ce a urmat, e simplu de înțeles, odată ce acest individ, ales și “coordonator al Comitetului Comun de Dezvoltare al Pieței de Capital”, și-a scris într-un total conflict de interese, regulile aprobate de el însuși. Așa a avut loc pregătirea afacerilor “simineliene” Broadhurst, NCH, Tradeville și “tooaaaaaaaaaaaate” celelalte de până astăzi. Sper ca domnii Rohr și Tabacinic, care au creat Broadhurst și NCH, să fie recunoscători pentru tot ce a făcut Andrei Siminel, multe neștiute de ei și multe doar “aparent” legale. Dar despre afacerile simineliene, ce proporție în cadrul privatizărilor, modul de operare și modul de ieșire cu exemple clare, în articolul următor.
PS: Mulțumesc tuturor cititorilor și aștept să-mi scrieți în continuare pe adresa padure@gepa-group.ro sau în privat, despre experiența voastră în calitate de client LIBRABANK , astfel încât să reușim să clarificăm și să prevenim pe oricine interesat de servicii bancare în viitor . Nu uitați dovezile și distribuiți și voi! Fără teamă!